Legea 267/2021 privind documentele emise de instituții publice

Legea 267/2021 privind documentele emise de instituții publice

Legea 267/2021 privind documentele emise de instituții publice a fost promulgata prin decret în data de 09 noiembrie 2021.

Legea 267/2021 completează OUG 41/2016 privind stabilirea unor măsuri de simplificare la nivelul administrației publice centrale.

De la de 1 ianuarie 2022, toate instituțiile publice nu mai au dreptul să solicite documente emise de orice instituție publică în vederea furnizării unui serviciu public.

Art. I

După articolul 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 41/2016 privind stabilirea unor măsuri de simplificare la nivelul administrației publice centrale și pentru modificarea și completarea unor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 490 din 30 iunie 2016, aprobată cu modificări prin Legea nr. 179/2017, se introduce un nou articol, art. 21, cu următorul cuprins:

Art. 21. – (1) Se interzice instituțiilor publice și organelor de specialitate ale administrației publice centrale să solicite persoanelor fizice sau persoanelor juridice, în vederea soluționării cererilor pentru furnizarea unui serviciu public, copii de pe avize sau alte documente care au fost emise de către instituții publice sau organe de specialitate ale administrației publice centrale.

(2) Instituțiile publice și organele de specialitate ale administrației publice centrale solicită entităților care au emis documentele prevăzute la alin. (1), în format electronic, copii sau extrase
de pe acestea în baza consimțământului expres al beneficiarului serviciului public, prevederile art. 2 alin. (2) și ale art. 4 aplicându-se în mod corespunzător.”

Art. II

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 41/2016 privind stabilirea unor măsuri de simplificare la nivelul administrației publice centrale și pentru modificarea și completarea unor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 490 din 30 iunie 2016, aprobată cu modificări prin Legea nr. 179/2017, cu completarea adusă prin prezenta lege, va fi republicată în  Monitorul Oficial al României, Partea I, dându-se textelor o nouă numerotare.

Art. III

Prezenta lege intră în vigoare la data de 1 ianuarie 2022

Descarcă Legea 267 din 2021.pdf (10725 downloads )

Leave a Reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.