Firmele de consultanta si Legea 10/1995

Actualizare la 18.09.2020 – Proiectul de lege devine Legea 204/2020

În data de 18 septembrie 2020 proiectul de lege prezentat în acest articol a devenit Legea 204/2020.

Firmele de consultanta si Legea 10/1995

Din aprilie 2019 a fost înaintat la Biroul Permanent al Camerei Deputaților un proiect de lege ce vizează firmele de consultanta si Legea 10/1995 (PL-x nr. 485/2019). Pe scurt, se dorește ca operatorii economici ce prestează servicii de consultanță să aibă aceleași răspunderi ca și ceilalți factori implicați.

Proiectul de lege se află în prezent la comisii pentru avizare.

Expunere de motive

Din expunerea de motive ce a stat la baza acestui proiect de lege se pot rezuma câteva aspecte importante.

Firmele de consultanță nu sunt enumerate în Legea 10/1995 la art. 6 alin. (2) ca factori implicați. Ca urmare, răspunderile și sancțiunile impuse de Legea 10/1995 nu se aplică și acestora.

Operatorii de consultanță joacă un rol crucial în derularea proiectelor de investiție. De multe ori acestea desfășurând activități specifice până la recepția finală a unui obiectiv. Astfel, obligațiile lor rămân doar la nivelul contractului de servicii.

Legea 10/1995 privind calitatea în construcții are ca scop instituirea sistemului calității în construcții. Prin urmare ar trebui ca și firmele de consultanță să fie trecute sub incidența acestei legi.

Modificări propuse pentru Legea 10/1995

Proiectul de lege pentru modificarea Legii 10/1995 propune în primul rând introducerea firmelor de consultanță alături de ceilalți factori implicați. Articolul 6 alin. (2) se modifică prin introducerea unui singur cuvânt: consultanții. Prin consultant se înțelege operatorul economic de consultanță specializat care devin factor implicat.

Art. .6 (2) În sensul prezentei legi, factorii implicați prevăzuți la alin. (1) sunt: investitorii, proprietarii, administratorii, utilizatorii, executanții, consultanții, cercetătorii, proiectanții, verificatorii de proiecte atestați, experții tehnici atestați, auditorii energetici pentru clădiri atestați, responsabilii tehnici cu execuția autorizați, diriginții de șantier autorizați, producătorii/fabricanții de produse pentru construcții, reprezentanții autorizați ai acestora, importatorii, distribuitorii de produse pentru construcții, organismele de evaluare și verificare a constanței performanței produselor pentru construcții, organismele de evaluare tehnică europeană în construcții, organismele elaboratoare de agremente tehnice în construcții, laboratoarele de analize și încercări în construcții, universitățile tehnice și institutele de cercetare în domeniul construcțiilor și asociațiile profesionale de profil.

Articolul 6 este completat cu 3 noi alineate cu precizări specifice investițiilor din fonduri publice la care consultanța este obligatorie sau facultativă. Trebuie reținută ideea că firmele de consultanță răspund conform legii doar pentru etapele prevăzute în contract.

(3) În sensul prezentei legi, în cazurile construcțiilor finanțate din fonduri publice, inclusiv a celor finanțate în baza unor acorduri/împrumuturi externe sau similare în care consultanța/asistența tehnică este obligatorie în sarcina investitorului sau a beneficiarului, operatorul de consultanță specializat devine factor implicat în sensul alin.(1) pentru etapele prevăzute în contractul de consultanță/asistență tehnică, iar responsabilitățile aferente etapelor respective îi revin conform legii.

(4) În cazul construcțiilor finanțate din fonduri publice în care investitorul/beneficiarul încheie contracte de asistență tehnică/consultanță, responsabilitatea asigurării cerințelor fundamentale pentru toate sau unele dintre etapele prevăzute la art. 2 revine operatorului economic de consultanță specializat, în condițiile clauzelor contractuale și ale prevederilor art. 7 alin. (2).

(5) Pentru cazurile prevăzute la alin. (3) și (4), obligațiile și răspunderile prevăzute la art. 22-27, respectiv 29-32 se aplică în mod corespunzător, după caz.

Obligațiile și răspunderile consultanților

Obligațiile și răspunderile consultanților sunt pe larg specificate într-o nouă secțiune având art. 221 cu următorul cuprins:

Art. 22 1. – Consultanții din domeniul construcțiilor răspund de îndeplinirea următoarelor obligații principale referitoare la calitatea construcțiilor:

  1. angajarea de specialiști atestați în toate domeniile de consultanță pentru care au încheiate contracte de servicii cu investitorii;
  2. sesizarea investitorului asupra neconformităților și neconcordanțelor constatate în proiecte și în execuție;
  3. asigurarea nivelului de calitate corespunzător cerințelor printr-un sistem propriu de calitate;
  4. recepția proiectelor conform temei de proiectare și cerințelor de calitate;
  5. participarea prin specialiști atestați la fazele principale de execuție;
  6. întocmirea de rapoarte zilnice către investitor în perioada de execuție;
  7. întocmirea de rapoarte trimestriale către investitor în perioada de garanție;
  8. respectarea termenelor contractuale de proiectare și execuție în solidar cu proiectanții și/sau executanții.

Pe lângă propunerile prezentate, proiectul de lege vizează și formularele necesare asigurării calității în construcții. Deși există formulare specifice privind efectuarea calității lucrărilor, proiectul de lege propune ca acestea să fie elaborate și aprobate de Inspectoratul de Stat în Construcții.

Situația proiectului de lege

În 14.10.2019 proiectul de lege a fost adoptat de Senat ca urmare a depășirii termenului de adoptare, potrivit art.75 alin.(2) teza a III-a din Constituția României republicată.

În prezent proiectul este trimis pentru aviz la Comisia pentru administrație publică și amenajarea teritoriului și la Comisia juridică, de disciplină și imunități.

Proiectul de lege are avizele favorabile din partea Consiliului Economic și Social, Consiliului Legislativ și din partea Guvernului.

 

One Response

  1. Admin 19 septembrie 2020

Leave a Reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.