Legea 250/2020 privind parcarea bicicletelor in spatiile publice

Legea 250/2020 privind parcarea bicicletelor in spatiile publice

Legea 250/2020 privind parcarea bicicletelor in spatiile publice. Această lege privește adoptarea unor măsuri necesare facilitării parcării bicicletelor în spații publice. Acum un an în urmă scriam un articol despre proiectul de lege ce a inițiat procesul legislativ privind parcările bicicletelor în spațiile publice.

În data de 13.11.2020 proiectul de lege a devenit Legea 250/2020, fiind promulgată prin Decret nr.875/2020.

Textul de lege este format din 10 articole. Măsurile impuse sunt relativ simple. Ele constau în montarea de structuri metalice pentru parcarea concomitentă a minimum 10 biciclete și asigurarea de dispozitive antifurt. În 60 de zile vor fi emise norme metodologice de aplicare. Iar în 180 de zile după normele metodologice vor trebui aplicate măsurile. Ne așteptăm deci ca în a doua jumătate a lui 2021 să fie aplicate aceste măsuri în întreaga țară.

Legea 250/2020 – textul de lege

Art. 1. – (1) Clădirile publice sau de utilitate publică, unitățile din învățământul preuniversitar de stat, piețele agroalimentare, târgurile, autogările și stațiile de cale ferată care deservesc trafic de călători vor fi dotate cu structuri metalice care să permită parcarea concomitentă a minimum 10 biciclete, cât și montarea pe perioada staționării acestora a unor dispozitive antifurt.

(2) În vederea implementării măsurilor prevăzute la alin. (1) clădirile istorice şi de patrimoniu se vor adapta, cu respectarea caracteristicilor arhitectonice, conform reglementărilor legale în domeniu.

(3) Costurile lucrărilor necesare realizării dotărilor prevăzute la alin. (1) și (2) și ale autorizațiilor prevăzute de lege, se suportă din bugetele autorităţilor administraţiei publice centrale sau locale și din sursele proprii ale persoanelor juridice cu capital privat sau de stat, după caz.

(4) Autorităţile administraţiei publice locale şi centrale, cât şi persoanele juridice cu capital privat sau de stat, după caz, au obligaţia să includă reprezentanți ai organizaţiilor neguvernamentale în comisiile de recepţie a lucrărilor de dotare ori de adaptare a obiectivelor prevăzute la alin. (1) şi (2).

Art. 2. – În termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, Guvernul va emite normele metodologice de aplicare.

Art. 3. – În termen de 180 de zile de la intrarea în vigoare a normelor metodologice, autorităţile administraţiei publice centrale sau locale şi persoanele juridice cu capital privat sau de stat, după caz, vor adopta măsurile prevăzute la art. 1.

Art. 4. – Constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 2.000 lei la 4.000 lei încălcarea dispoziţiilor prevăzute la art. 1 și 3.

Art. 5. – Constatarea contravenţiei și aplicarea sancțiunilor prevăzute la art. 4 se realizează de personalul autorizat al agenţiilor judeţene pentru plăţi şi inspecţie socială, precum şi agenţia pentru plăţi şi inspecţie socială a municipiului Bucureşti, după caz.

Art. 6. – Contravenţiei prevăzute la art. 4 îi sunt aplicabile dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare.

Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (2) din Constituţia României, republicată.

Leave a Reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.