Verificarea calitatii in constructii

Verificarea calitatii in constructii

Controlul de stat al calității în construcții

Conform cu Legea nr. 10 din 18 ianuarie 1995 republicată, controlul de stat al calității în construcții se aplică tuturor construcțiilor, inclusiv instalațiilor aferente acestora, indiferent de forma de proprietate, destinație, categorie și clasă de importanță sau sursă de finanțare.

Conform art. 20 alin. (3) al Legii nr. 10 din 1995, excepție de la controlul de stat al calității în construcții fac:

  • locuințele unifamiliale cu un singur nivel (parter) și anexele gospodărești din proprietatea persoanelor fizice, situate în mediul rural și în satele aparținătoare municipiilor și orașelor, precum și
  • construcțiile provizorii și lucrările de construcții care se pot executa fără autorizație de construire sau desființare, după caz, potrivit legii.

Controlul de stat al calității în construcții urmărește, în principal, respectarea prevederilor legale privind:

  • performanța și conformitatea produselor pentru construcții;
  • atestarea și autorizarea specialiștilor în domeniul construcțiilor;
  • acreditarea sau autorizarea laboratoarelor de analiză și încercări în construcții;
  • certificarea sistemelor de management al calității în construcții;
  • certificarea performanței energetice și auditarea energetică a clădirilor;
  • reglementările tehnice în construcții;
  • verificarea și expertizarea tehnică a proiectelor;
  • verificarea calității lucrărilor executate, expertizarea tehnică a execuției construcțiilor, auditul energetic al clădirilor;
  • asigurarea activității metrologice în constructii;
  • recepția la terminarea lucrărilor și recepția finală la expirarea perioadei de garanție;
  • comportarea în exploatare a construcțiilor și interventiile în timp asupra acestora;
  • postutilizarea construcțiilor.

Controlul de stat al calității în construcții se exercită de către personalul cu atribuții de control și inspecție din cadrul Inspectoratului de Stat în Construcții (ISC) și din cadrul instituțiilor prevazute la art. 34 din Legea nr. 10/1995 privind calitatea în construcții (republicată, cu modificările ulterioare), prin structurile proprii de control ale acestora.

În condițiile în care se constată încălcarea dispozițiilor legale și a cerințelor privind asigurarea calității în construcții, personalul cu atribuții de control și inspecție poate dispune măsuri de remediere, poate aplica sancțiuni sau, după caz, poate dispune chiar oprirea executării lucrarilor realizate necorespunzător.

Actul normativ adoptat în data de 11 iulie 2018  va intra în vigoare la 60 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, conform cu Newsletter nr. 408 publicat de MDRAP.

Verificatori de proiecte

În cazul verificatorilor de proiecte, situația este asemănătoare cu cea a controlului de stat a calității în construcții.

Astfel, nu se supun verificării de către verificatori de proiecte atestați:

  • locuințele unifamiliale parter și anexele gospodărești din proprietatea persoanelor fizice, situate în mediul rural și în satele aparținătoare municipiilor și orașelor, precum și
  • construcțiile provizorii pentru care nu se emit autorizații de construire.

Legea nr. 10 din 1995 prevede următoarele privind verificatorii de proiecte:

  • Art. 13. – (1) Verificarea proiectelor privind respectarea reglementărilor tehnice referitoare la cerințele fundamentale aplicabile se efectuează de către specialiști verificatori de proiecte atestați pe domenii/subdomenii și specialități, alții decât specialiștii elaboratori ai proiectelor. Verificatorul de proiect atestat nu poate verifica și ștampila proiectele întocmite de el, proiectele la a căror elaborare a participat sau proiectele pentru care, în calitate de expert tehnic atestat, a elaborat raportul de expertiză tehnică.
  • cap. III Obligații și răspunderi, secțiunea I Obligații și răspunderi ale investitorilor, art. 22 pct. c: asigurarea verificării proiectelor prin specialiști verificatori de proiecte atestați;
  • Art. 42 – Prin excepție de la art. 13, proiectele pentru locuințele unifamiliale parter și anexele gospodărești din proprietatea persoanelor fizice, situate în mediul rural și în satele aparținătoare municipiilor și orașelor, precum și construcțiile provizorii pentru care nu se emit autorizații de construire nu se supun verificării de către verificatori de proiecte atestați.

Diriginte de șantier

Deși există unele construcții care sunt exceptate de la controlul de stat al calitatii in constructii, nu la fel stau lucrurile și cu obligația de a avea angajat un dirigine de șantier (sau mai mulți) pentru verificarea calității lucrărilor executate.

Legea nr. 10 din 1995 în ultima sa publicare din Monitorul Oficial, prevede următoarele:

  • art. 13 alin.(3): Verificarea calității lucrărilor executate pentru realizarea construcțiilor și a intervențiilor la construcțiile existente, pentru care se emit, în condițiile legii, autorizații de construire sau de desființare, este obligatorie și se efectuează de către investitori prin diriginți de șantier autorizați, angajați ai investitorilor și prin responsabili tehnici cu execuția autorizați, angajați ai executanților.
  • cap. III Obligații și răspunderi, secțiunea I Obligații și răspunderi ale investitorilor, art. 22 pct.d: asigurarea verificării execuției corecte a lucrărilor de construcții prin diriginți de specialitate sau operatori economici de consultanță specializați, pe tot parcursul lucrărilor;
  • art. 36 pct. II a: amenzi de la 10.000 lei la 20.000 lei pentru neasigurarea verificării execuției lucrărilor de construcții prin specialiști diriginți de șantier autorizați sau care dețin certificate echivalente, recunoscute în condițiile legii;

Produse pentru construcții

Certificarea performanței produselor pentru construcții cu specificații tehnice de referință armonizate, respectiv certificarea conformității acestora cu specificații tehnice de referință nearmonizate se efectuează, prin grija producătorului/fabricantului, de către organisme notificate/ desemnate/acreditate/abilitate, în conformitate cu regulamentele și procedurile aplicabile.

Produsele pentru construcții trebuie să asigure nivelul de calitate corespunzător cerințelor fundamentale aplicabile construcțiilor în funcție de utilizarea preconizată a acestora.

La lucrările de construcții se interzice utilizarea de produse pentru construcții fără certificarea și declararea, în condițiile legii, a performanței, respectiv a conformității acestora.

Cereți de la furnizorii materialelor de construcții certificate de calitate, declarații de conformitate și agremente tehnice (unde e cazul). Aceștia sunt obligați să vi le pună la dispoziție. Aceste documente sunt necesare pentru efectuarea verificării calității lucrărilor executate. În plus, acestea vor fi adăugate la cartea tehnică a construcției ce va fi pusă la dispoziția comisiei de recepție la terminarea lucrărilor.

Spune-ti parerea

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.