Masuri de prevenire a incendiilor la exploatarea instalatiilor de incalzire locala si centralizata.
A. ÎNCĂLZIREA LOCALĂ
Exploatarea mijloacelor de încălzire locală (sobe de orice tip – cu acumulare de căldură si fără acumulare de căldură) se realizează conform prevederilor reglementărilor tehnice şi a instrucţiunilor de folosire emise de producător.
Definitii:
Sobă cu acumulare de căldură – sobele care au un volum activ mai mare de 0.2 mc si peretii exteriori cu grosimea de cel putin 6 cm in zona focarului si 4 cm in celelalte portiuni (sobele de teracota).
Sobă fără acumulare de căldură – sobele metalice, precum şi sobele din zidarie (caramida sau alte materiale) care au un volum activ sub 0.2 mc sau la care peretii au grosimea mai mica decat cele prevazute pentru sobele cu acumulare de caldurade cel puțin 6 cm.
A.1- Exploatarea sobelor cu acumulare de căldură
La exploatarea acestora se va verifica respectarea următoarelor reguli principale:
- materialele sau elementele combustibile situate în faţa focarelor şi cenuşarelor vor fi la distanţă de minimum 1 ,25 m faţă de acestea, iar cele greu combustibile pot fi la 1 ,00 m;
- în încăperile în care sunt amplasate sobele, nu se admite depozitarea materialului combustibil care să depăşească consumul pentru 24 ore;
- depozitarea ( amplasarea ) materialelor combustibile se face la o distanţă mai mare de 1 ,00 m faţă de sobele fără acumulare de căldură şi de 0,50 m la sobele cu acumulare de căldură;
- maşinile şi aparatele de gătit cu combustibili solizi sau gaze, precum şi rezervoarele de consum ale sobelor care utilizează combustibili lichizi (a căror protecţie termică a fost asigurată de producător pe baza încercărilor efectuate şi acceptată la omologarea produsului ), pot fi amplasate la distanţe mai mici decât cele prevăzute mai sus, dacă acest lucru este precizat în instrucţiunile de folosire;
- este interzisă depozitarea materialului combustibil deasupra sobelor;
- în faţa uşiţei de alimentare a sobei, pardoseala combustibilă se protejează cu tablă metalică având dimensiunile de 0,70 x 0,50m;
- înainte de utilizare, sobele şi coşurile de fum trebuie verificate amănunţit, reparate, curăţate şi date în exploatare în perfectă stare de funcţionare;
- nu este admisă utilizarea sobelor fără uşiţe la focare şi cenuşare, defecte sau izolate necorespunzător faţă de elementele combustibile ale clădirilor;
- în timpul funcţionării sobelor, uşiţele focarului şi cenuşarului trebuie menţinute închise şi nezăvorâte;
- este strict interzisă aprinderea focului în sobe prin stropire cu benzină, petrol sau alte lichide combustibile;
- se interzice uscarea hainelor sau a altor materiale combustibile pe sobe sau în imediata apropiere a lor;
- nu se admite folosirea lemnelor mai lungi decât vatra focarului sobei sau cărbuni cu o putere calorifică mai mare decât cea stabilită de producător (cocs de furnal);
- se vor numi persoane care să răspundă de aprinderea şi stingerea focului în clădirile civile (publice), căminelor, creşelor, grădiniţelor, de învăţământ sau de producţie;
- cenuşa se va evacua periodic într-un loc stabilit şi amenajat în acest scop, fără pericol de incendiu şi numai după ce se vor stinge resturile de jar;
- se interzice funcţionarea sobelor supraîncălzite;
- protejarea tavanelor din materiale combustibile se realizează prin tencuire sau prin acoperire cu un strat de gips – carton, ori două straturi de pâslă îmbibată în soluţie de argilă, protejate cu tablă, iar porţiunea de tavan protejată trebuie să depăşească în toate direcţiile perimetrul sobei cu cel puţin 0,1 5 m;
- în cazul sobelor din încăperile cu pereţi din materiale combustibile, porţiunea de perete de lângă sobă se execută din zidărie executată din materiale incombustibile care să depăşească marginile sobei, în toate direcţiile, cu minimum 0,50 m.
Sobe cu acumulare de caldura pe gaz:
Pentru instalaţiile având alimentarea cu gaze naturale a sobelorse va verifica respectarea următoarele reguli:
- verificarea şi întreţinerea în bună stare de funcţionare a instalaţiei (conducte, robinete, arzătoare etc.), înlăturându-se orice posibilitate de scurgere a gazelor;
- în cazul în care se constată miros de gaze, înainte de a se aprinde focul, se va aerisi încăperea respectivă şi se vor depista şi înlătura defectele care au provocat scăpările de gaze;
- aprinderea şi stingerea focului se vor executa numai de către personal instruit în acest scop. Pentru aceasta, la fiecare sobă se va pune câte o etichetă, pe care se va menţiona pe lângă ora de aprindere şi stingere, următorul text: Pentru aprinderea şi stingerea focului răspunde (numele şi prenumele persoanei);
- înainte de aprinderea arzătorului de gaze, robinetul trebuie să fie închis, iar când arzătorul este în funcţiune uşa cenuşarului va fi deschisă;
- atât la aprinderea cât şi la stingerea focului, gazele vor fi închise şi deschise mai întâi de la robinetul principal (de siguranţă), apoi de la robinetul de manevră al arzătorului (aparatului);
- se interzice folosirea gazelor în sobele sau aparatele nereparate şi a căror etanşeitate nu este asigurată;
- depistarea scăpărilor de gaze se va face numai cu spumă de apă şi săpun.
A.2- Exploatarea sobelor fără acumulare de căldură
La utilizarea sobelor fără acumulare de căldură, se vor verifica respectarea urmatoarelor reguli principale:
- materialele sau elementele combustibile situate în faţa focarelor şi cenuşarelor vor fi la distanţă de minimum 1 ,25 m faţă de acestea, iar cele greu combustibile pot fi la 1 ,00 m;
- în încăperile în care sunt amplasate sobele, nu se admite depozitarea materialului combustibil care să depăşească consumul pentru 24 ore;
- depozitarea ( amplasarea ) materialelor combustibile se face la o distanţă mai mare de 1 ,00 m faţă de sobele fără acumulare de căldură şi de 0,50 m la sobele cu acumulare de căldură;
- este interzisă depozitarea materialului combustibil deasupra sobelor;
- în faţa uşiţei de alimentare a sobei, pardoseala combustibilă se protejează cu tablă metalică având dimensiunile de 0,70 x 0,50 m;
- înainte de utilizare, sobele şi coşurile de fum trebuie verificate amănunţit, reparate, curăţate şi date în exploatare în perfectă stare de funcţionare;
- nu este admisă utilizarea sobelor fără uşiţe la focare şi cenuşare, defecte sau izolate necorespunzător faţă de elementele combustibile ale clădirilor;
- în timpul funcţionării sobelor, uşiţele focarului şi cenuşarului trebuie menţinute închise şi nezăvorâte;
- este strict interzisă aprinderea focului în sobe prin stropire cu benzină, petrol sau alte lichide combustibile;
- se interzice uscarea hainelor sau a altor materiale combustibile pe sobe sau în imediata apropiere a lor;
- nu se admite folosirea lemnelor mai lungi decât vatra focarului sobei;
- se vor numi persoane care să răspundă de aprinderea şi stingerea focului în clădirile civile (publice), căminelor, creşelor, grădiniţelor, de învăţământ sau de producţie;
- cenuşa se va evacua periodic într-un loc stabilit şi amenajat în acest scop, fără pericol de incendiu şi numai după ce se vor stinge resturile de jar;
- se interzice funcţionarea sobelor supraîncălzite;
- distanţa dintre sobe sau burlane şi materialele combustibile învecinate va fi de cel puţin 1 ,00 m, iar faţă de cele greu combustibile de 0,70 m;
- la sobele cu înălţimea picioarelor de cel puţin 0,25 m, pardoseala de sub acestea se protejează printr-un strat izolator de cărămidă plină având grosimea de 6 cm cu mortar de argilă, sau prin două straturi de pâslă îmbibată cu soluţie de argilă, ori cu alt material incombustibil cu aceeaşi capacitate termoizolatoare, peste care se pune tablă;
- postamentul termoizolator trebuie să depăşească perimetrul sobei cu 0,25 m, iar în faţa focarului cu 0,50 m;
- când sobele nu au picioare, sau picioarele sunt mai scurte de 0,25 m, pentru a se izola faţă de pardoselile combustibile, se protejează printr-un postament format din două rânduri de cărămidă (pe lat) cu mortar de argilă, sau alcătuit din alte materiale incombustibile termoizolatoare echivalente termic.
Coşurile de fum vor fi curăţate periodic, funcţie de calitatea şi cantitatea combustibilului folosit, iar uşile pentru curăţare vor fi bine etanşate.
Zidăria şi tencuiala coşurilor, vor fi verificate periodic şi bine întreţinute, astfel ca să se evite orice crăpătură ce ar permite ieşirea în încăperi sau poduri, a gazelor calde, a fumului sau a scânteilor.
B. ÎNCĂLZIRE CENTRALĂ
Pentru functionarea centralelor termice sunt folosite mai multe tipuri de combustibil, astfel:
- centrale termice pe gaz;
- centrale termice pe combustibil lichid (CLU);
- centrale termice pe combustibil solid (lemn, carbune).
Centralele termice înglobate în cladiri, în mod obligatoriu, nu se amplasează:
- în si sub încaperi din categoria A sau B de pericol de incendiu, nici alipite acestora;
- în si sub sali aglomerate si cai de evacuare ale salilor aglomerate, sub scene si sub încaperi cu aglomerari de persoane;
- în încaperile de zi si dormitoarele colectivitatilor pentru copii de vârsta prescolara, precum si sub acestea în cazul în care se utilizeaza gazele naturale sau gazele petroliere lichefiate (GPL) drept combustibil;
- în si sub sali de clase, laboratoare sau sali de gimnastica din cladiri pentru învatamântul elementar si mediu;
- în cladiri de spitale sau cu caracter spitalicesc, sub saloane de bolnavi sau sub sali de operatii;
- la subsolul cladirilor, în cazul în care se foloseste drept combustibil gazul petrolier lichefiat (GPL);
- în interiorul cladirilor înalte (peste 28 m), exceptând portiunile care nu ating aceasta înaltime; se excepteaza de la aceasta prevedere centralele termice de apartament;
- în spatii cu risc mare de incendiu din cladiri civile;
B. 1. CENTRALELE TERMICE PE GAZ
- exploatarea centralelor termice precum şi a instalaţiilor de încălzire aferente, se efectuează numai de către personal calificat şi instruit în ceea ce priveşte exploatarea acestora;
- în operaţiile de exploatare a instalaţiilor de încălzire centrală se vor asigura cel puţin nivelurile minime de performanţă specifice siguranţei la foc stabilite prin proiectare.
- manevrele corespunzătoare exploatării se efectuează numai de către personalul de exploatare.
- instrucţiunile specifice de exploatare vor fi afişate vizibil la locul de muncă. În ele vor fi precizate şi măsurile de prevenire şi stingere a incendiilor necesare.
- periodic, în timpul exploatării instalaţiilor se va asigura instructajul şi verificarea cunoştinţelor personalului.
- este interzisă depozitarea în centrala termică a unor utilaje sau materiale care nu au legătură cu exploatarea acesteia.
- este interzisă depunerea pe radiatoare şi pe conductele termice a vaselor cu lichide inflamabile, a îmbrăcămintei şi a altor materiale combustibile.
- aparatele pentru controlul temperaturii şi presiunii din cazane şi conducte, indicatoarele de nivel pentru combustibil sau a agentului de încălzire, supapele de siguranţă etc., vor fi menţinute în perfectă stare de funcţionare. Verificarea lor se va efectua zilnic la începerea fiecărui schimb de lucru.
- este interzisă exploatarea centralelor termice neautomate fără supraveghere permanentă şi încredinţarea cazanelor unor persoane fără calificare corespunzătoare.
- fiecare cazan va fi revizuit şi reparat în termenele prevăzute de prescripţiile ISCIR.
- la instalaţiile de încălzire cu aer cald, conductele, aerotermele, bateriile de încălzire, vor fi curăţate periodic de depunerile de praf combustibil.
- supravegherea cazanelor neautomate poate înceta numai după închiderea circuitelor de alimentare cu combustibil şi scăderea presiunii aburului la zero.
- în secţiile cu degajări praf sau pulberi combustibile, se vor înlătura periodic orice depuneri de pe conducte şi radiatoare precum şi din jurul lor.
- la izolarea conductelor de abur sau de apă supraîncălzită, de regulă, se vor utiliza materiale incombustibile.
- nu se vor depozita lichide inflamabile, materiale combustibile şi recipienţi cu gaze sub presiune în jurul bateriilor de încălzire sau al aerotermelor.
- salile de cazane ale centralelor termice se separa, obligatoriu, de cladiri (spatii cu alta destinatie) prin pereti si plansee realizate din materiale incombustibile, cu limita de rezistenta la foc de minimum 1 ora si 30 minute, pentru pereti si, respectiv, 1 ora pentru plansee.
- usile de acces ale centralelor termice se amplaseaza astfel încât sa conduca direct în spatiul principalde supraveghere a utilajelor si vor avea deschiderea în afara, direct spre exterior sau într-un spatiu în directa legatura cu exteriorul, care nu poate fi blocat;
- centralele termice vor fi prevazute cu ferestre exterioare pentru iluminarea si ventilare naturala a încaperii.
- la centralele termice este obligatoriu sa se asigure introducerea aerului de combustie prin ventilare naturala organizata sau prin ventilare mecanica Pentru admisia aerului de combustie se prevad prize sau ferestre cu ochiuri mobile în peretii exteriori ai centralei, de regula în peretele din spatele cazanelor sau în zonele adiacente acestuia din peretii laterali. În toate situatiile, aerul se introduce cât mai aproape de tavanul salii cazanelor pentru a se utiliza excedentul de caldura din zona superioara si pentru a se asigura ventilarea întregului spatiu.
- centrala termica se prevede cu guri de evacuare a aerului viciat a caror suprafata libera este cel putin egala cu sectiunea totala a cosurilor de fum.
- cosul de fum va depasi coama acoperisului cu minimum 0,50 m, iar în cazul învelitorilor combustibile cu minimum 1 m, luându-se si masurile de protectie fata de elementele combustibile ale acoperisului.
- cosurile de fum se executa si se izoleaza termic fata de elementele constructiei conform prevederilor tehnice;
- canalele de fum se prevad cu guri de vizitare si control care sa se închida etans prin capace sau usi metalice termoizolante, amplasate la începutul canalului de fum, la schimbarile de directie ale acestuia. La baza cosului de fum se prevede o gura de vizitare cu usa etansa, pentru inspectie si curatire; la parteainferioara a cosului se prevede un stut pentru evacuarea condensatului.
- oprirea funcţionării cazanelor este obligatorie atunci când se constată:
- întreruperea curentului electric sau defectarea motoarelor electrice ce servesc arderea;
- creşterea sau scăderea nivelului apei în afara limitelor admise, fără a putea fi readus la nivelul normal;
- defectarea unor aparate de control sau a dispozitivelor de siguranţă;
- spargerea unor ţevi în interiorul cazanului;
- aprinderea depunerilor de funingine şi cocs în canalele de fum etc.
- oprirea manuală a funcţionării cazanelor se face respectând ordinea de închidere a circuitelor şi anume:
- se închid întâi robinetele de alimentare cu combustibil;
- se închid apoi robinetele de alimentare cu aer;
- se închide circuitul agentului de încălzire
- controlul etanşeităţii instalaţiei de gaze se face zilnic folosindu-se o emulsie de apă şi săpun. Se interzice efectuarea acestui control cu flacără.
- aprinderea arzătoarelor cu gaze la focarele cazanelor termice, se efectuează prin respectarea strictă a principiului “ gaz pe flacără “.
- circuitul de alimentare a arzătoarelor cu gaze de la cazanele a căror instalaţie funcţionează cu o presiune de lucru peste 5000 mm coloană apă, va fi prevăzut cu un sistem de protecţie care să întrerupă rapid debitul de gaze atunci când presiunea scade sub limita la care flacăra poate deveni instabilă, sau în cazul când flacăra de control se stinge.
- circuitul de alimentare al fiecărui arzător, va fi prevăzut cu două ventile montate în serie, dintre care unul cu acţionare manuală. Poziţia ventilelor “închis“ sau “deschis,“ trebuie marcată vizibil.
- la apariţia unei neetanşeităţi sau ruperi a unei conducte din sala cazanelor, se va închide robinetul de pe conducta principală din exteriorul clădirii şi se vor deschide ferestrele şi uşile pentru aerisirea intensă a sălii.
- în sala cazanelor, se prevad stingatoare cu pulbere si CO2 de minimum 6 kg sau similare, amplasate câte unul la fiecare 100 mp suprafata de pardoseala.
La exploatarea instalaţiilor de gaze se respectă următoarele reguli principale:
- întreţinerea, exploatarea şi repararea instalaţiilor de utilizare a gazelor naturale revine consumatorului, care răspunde pentru buna lor funcţionare.
- verificarea şi revizia tehnică periodică a instalaţiilor de utilizare este obligatorie pentru toţi consumatorii şi se efectuează de către un operator economic autorizat de către ANRE.
Verificarea tehnică periodică a instalaţiilor de utilizare este obligatorie la intervale de doi ani.
Revizia tehnică periodică a instalaţiilor de utilizare este obligatorie la interval de 10 ani în următoarele situaţii:
- în cazul neutilizării instalaţiei o perioadă mai mare de 6 luni;
- după orice eveniment care ar putea afecta funcţionarea în condiţii de siguranţă a instalaţiei.
Pentru preîntâmpinarea accidentelor cu pierderi de vieţi umane şi distrugeri de bunuri materiale, ce s-ar putea produce din cauza folosirii incorecte a instalaţiilor de gaze naturale, se vor respecta cu stricteţe următoarele instrucţiuni:
Înainte de aprinderea focului se fac următoarele operaţiuni
- ventilarea permanentă a încăperilor în care funcţionează aparate consumatoare de combustibili gazoşi; în centralele termice şi în încăperile cu aparate cu flacără liberă se asigură o ventilare permanentă;
- controlul tirajului aparatelor racordate la coş; în cazul în care se constată lipsa tirajului, nu se aprinde focul decât după efectuarea lucrărilor care să asigure tirajul (curăţirea coşului de fum, curăţirea sobei, repararea aparatelor de evacuare mecanică, deschiderea clapetelor de reglare etc.);
- controlul robinetului de manevră al aparatului consumator de combustibili gazoşi;
- dacă robinetul este deschis, acesta se închide şi se ventilează încăperea respectivă precum şi cele învecinate prin deschiderea uşilor şi ferestrelor, aprinderea focului se face numai după aerisirea completă;
- asigurarea accesului aerului de ardere în focarul aparatului consumator de combustibili gazoşi (prin: deschiderea uşiţelor cenuşarului la sobe, deschiderea fantelor pentru accesul aerului în focar, pornirea ventilatorului etc.);
- verificarea funcţionării aparaturii de automatizare, după caz;
- ventilarea focarelor de la aparatele consumatoare de combustibili gazoşi.
La aprinderea focului în aparate consumatoare de combustibili gazoşi neautomatizate şi arzătoare, se fac următoarele operaţiuni
- aerisirea focarului, minimum 5 minute înainte de aprinderea focului;
- apropierea aprinzătorului de arzător;
- deschiderea lentă a robinetului de manevră şi aprinderea focului, concomitent cu supravegherea stabilităţii flăcării.
Aprinderea se face numai cu un aprinzător special construit în acest scop, fiind interzisă aprinderea directă cu chibrituri, hârtie etc.
Aprinderea focului la aparatele consumatoare de combustibili gazoşi automatizate se face conform instrucţiunilor elaborate de fabrica producătoare.
Stingerea focului
Stingerea focului la aparatele consumatoare de combustibili gazoşi racordate cu furtun, se face prin închiderea robinetului de siguranţă, existent înaintea furtunului; după stingerea flăcării se închide şi robinetul de manevră.
În societăţi şi instituţii, focul se aprinde şi se stinge numai de personalul instruit şi însărcinat cu această operaţiune prin grija conducerii unităţii beneficiare, iar în cazul operatorilor economici şi al centralelor termice de bloc, prin personal calificat.
Indicaţii speciale
La utilizarea gazelor naturale este interzis:
- aprinderea focului dacă aparatul consumator de combustibili gazoşi nu este etanş sau nu are tiraj;
- lăsarea focului nesupravegheat, la aparatele neautomatizate;
- obturarea coşului de fum al aparatelor consumatoare de combustibili gazoşi;
- modificarea instalaţiilor de gaze fără aprobări legale şi prin persoane neautorizate;
- dormitul în încăperi cu focul aprins;
- dormitul în încăperi cu aparate consumatoare de combustibili gazoşi nelegate la coş (reşou, aragaz etc.);
Dacă se simte mirosul caracteristic al gazelor naturale se iau imediat următoarele măsuri:
- se sting toate focurile;
- se deschid toate uşile şi ferestrele;
- nu se aprinde nici o sursă de foc;
- nu se manevrează aparate electrice;
- nu se doarme în astfel de încăperi;
- se anunţă imediat operatorul licenţiat de distribuţie la telefoanele:
Verificarea eventualelor scăpări de gaze naturale se face prin mirosire şi cu spumă de săpun cu apă.
B.2. CENTRALE TERMICE PE COMBUSTIBIL LICHID
Exploatarea centralelor termice precum şi a instalaţiilor de încălzire aferente, se efectuează numai de către personal calificat şi instruit în ceea ce priveşte exploatarea acestora.
În operaţiile de exploatare a instalaţiilor de încălzire centrală se vor asigura cel puţin nivelurile minime de performanţă specifice siguranţei la foc stabilite prin proiectare.
Manevrele corespunzătoare exploatării se efectuează numai de către personalul de exploatare.
Instrucţiunile specifice de exploatare vor fi afişate vizibil la locul de muncă. În ele vor fi precizate şi măsurile de prevenire şi stingere a incendiilor necesare.
Periodic, în timpul exploatării instalaţiilor se va asigura instructajul şi verificarea cunoştinţelor personalului.
Este interzisă depozitarea în centrala termică a unor utilaje sau materiale care nu au legătură cu exploatarea acesteia.
Este interzisă depunerea pe radiatoare şi pe conductele termice a vaselor cu lichide inflamabile, a îmbrăcămintei şi a altor materiale combustibile.
Aparatele pentru controlul temperaturii şi presiunii din cazane şi conducte, indicatoarele de nivel pentru combustibil, supapele de siguranţă etc., vor fi menţinute în perfectă stare de funcţionare. Verificarea lor se va efectua zilnic la începerea fiecărui schimb de lucru.
Este interzisă exploatarea centralelor termice neautomate fără supraveghere permanentă şi încredinţarea cazanelor unor persoane fără calificare corespunzătoare. Fiecare cazan va fi revizuit şi reparat în termenele prevăzute de prescripţiile ISCIR.
În secţiile cu degajări praf sau pulberi combustibile, se vor înlătura periodic orice depuneri de pe conducte şi radiatoare precum şi din jurul lor.
Nu se vor depozita lichide inflamabile, materiale combustibile şi recipienţi cu gaze sub presiune în jurul bateriilor de încălzire sau al aerotermelor.
Salile de cazane ale centralelor termice se separa, obligatoriu, de cladiri (spatii cu alta destinatie) prin pereti si plansee realizate din materiale incombustibile, cu limita de rezistenta la foc de minimum 1 ora si 30 minute, pentru pereți și – respectiv – 1 oră pentru planșee.
Usile de acces ale centralelor termice se amplaseaza astfel încât sa conduca direct în spatiul principalde supraveghere a utilajelor si vor avea deschiderea în afara, direct spre exterior sau într-un spatiu în directa legatura cu exteriorul, care nu poate fi blocat;
Centralele termice vor fi prevazute cu ferestre exterioare pentru iluminarea si ventilare naturala a încaperii.
La centralele termice este obligatoriu sa se asigure introducerea aerului de combustie prin ventilare naturala organizata sau prin ventilare mecanica.
Pentru admisia aerului de combustie se prevad prize sau ferestre cu ochiuri mobile în peretii exteriori ai centralei, de regula în peretele din spatele cazanelor sau în zonele adiacente acestuia din peretii laterali.
În toate situatiile, aerul se introduce cât mai aproape de tavanul salii cazanelor pentru a se utiliza excedentul de caldura din zona superioara si pentru a se asigura ventilarea întregului spatiu.
- centrala termica se prevede cu guri de evacuare a aerului viciat a caror suprafata libera este cel putin egala cu sectiunea totala a cosurilor de fum.
- coșul de fum va depasi coama acoperisului cu minimum 0,50 m, iar în cazul învelitorilor combustibile cu minimum 1 m, luându-se si masurile de protectie fata de elementele combustibile ale acoperisului.
- cosurile de fum se executa si se izoleaza termic fata de elementele constructiei conform prevederilor tehnice;
- canalele de fum se prevad cu guri de vizitare si control care sa se închida etans prin capace sau usi metalice termoizolante, amplasate la începutul canalului de fum, la schimbarile de directie ale acestuia. La baza cosului de fum se prevede o gura de
vizitare cu usa etansa, pentru inspectie si curatire. La parteainferioara a cosului se prevede un stut pentru evacuarea condensatului. - oprirea funcţionării cazanelor este obligatorie atunci când se constată:
- întreruperea curentului electric sau defectarea motoarelor electrice ce servesc arderea;
- creşterea sau scăderea nivelului apei în afara limitelor admise, fără a putea fi readus la nivelul normal;
- defectarea unor aparate de control sau a dispozitivelor de siguranţă;
- spargerea unor ţevi în interiorul cazanului;
- aprinderea depunerilor de funingine şi cocs în canalele de fum etc.
- oprirea manuală a funcţionării cazanelor se face respectând ordinea de închidere a circuitelor şi anume:
- se închid întâi robinetele de alimentare cu combustibil;
- se închid apoi robinetele de alimentare cu aer;
- se închide circuitul agentului de încălzire.
Depozitarea combustibilului lichid
Depozitarea combustibilului lichid pentru consumul zilnic necesar alimentării cazanelor, se va face conform reglementărilor specific, astfel:
- Rezervorul de consum zilnic nu se va monta deasupra cazanelor, ci lateral, la o distanta de cel putin 2,50 m de injectoare si nu pe directia eventualelor rateuri de gaze sau pe directia de evacuare a gazelor de ardere, la deschiderea clapetelor de explozie.
- În interiorul salilor de cazane independente, alipite cladirilor sau înglobate în acestea, se admite amplasarea unui rezervor de combustibil lichid de consum zilnic, cu capacitate de maximum 2 mc.
- În cladirile civile si industriale se admite depozitarea a maximum 10 mc lichide combustibile necesare folosirii în centrala termica din cladire (combustibil lichid usor, motorina, pacura). Depozitarea se face, obligatoriu, în încaperi separate de restul cladirii prin pereti si plansee cu rezistenta la foc de 3 ore pentru pereti, respectiv 2 ore pentru plansee. Golurile strict functionale de acces, realizate în elementele respective, se protejeaza pein elemente rezistente la foc de 1,5 ore sau încaperi tampon, realizate potrivit reglementarilor specifice.
- Se prevad praguri pentru evitarea împrastierii lichidelor revarsate în caz de avarie, asigurarea golirii rapide si instalatii de semnalizare si stingere a incendiului. La aceste încaperi nu se prevad dispozitive pentru evacuarea fumului în caz de incendiu si nici panouri de deburare (explozie).
- Depozitele pot fi supraterane semiîngropate sau îngropate.
- Depozitele îngropate, având o capacitate de cel mult 30 mc se pot amplasa fara restrictii de distanta fata de constructie.
- Depozitele având o capacitate de peste 30 mc si cel mult 200 mc se amplaseaza la o distanta de minimum 15 m de orice constructie. Distanta se reduce cu 25 % pentru depozite semiîngropate si cu 50 % pentru cele îngropate.
- Rezervoarele de combustibil lichid, indiferent de capacitatea lor, se prevad cu: conducte de alimentare (daca alimentarea se face pe sus, aceasta se prelungeste pâna la 50 cm de la fundul rezervorului), conducte de plecare, conducte de recirculare (daca plecarea se face prin pompare), conducte de preaplin cu indicatoare de nivel care nu vor fi din sticla si cu conducte de aerisire comunicând direct cu exteriorul si având la capatul exterior opritoare de flacari.
- Pentru umplerea rezervoarelor de combustibil ( de depozit sau de consum zilnic), daca aceasta nu se poate face gravitational, se prevad pompe electrice (1 activa + 1 de rezerva).
- In instalatiile avand puterea termica nominala pana la 100kWse poate folosi, ca rezerva pentru umplerea rezervorului de consum zilnic, o pompa de mana,
- Pentru statia de pompare se iau masurile necesare de protectie la foc.
- Este interzisa trecerea conductelor de combustibil lichid prin încaperi, canale, ghene, în care scaparile de lichid combustibil sau de gaze prezinta pericol de incendiu sau explozie
La cazanele alimentate cu combustibil lichid se va asigura etanşeitatea tuturor elementelor instalaţiei, respectiv rezervoare, conducte pentru transport, pompe şi îndeosebi a racordurilor la arzătoare.
Izolaţia conductelor pentru combustibil şi izolaţia cazanului, în special în jurul arzătoarelor, trebuie să fie în perfectă stare şi ferită de a fi îmbibată cu combustibil.
Cazanele alimentate cu combustibil lichid vor fi prevăzute în faţa focarelor, sub injectoare, cu tăvi metalice umplute cu nisip, pentru colectarea eventualelor scurgeri provenite din instalaţie. Scurgerile accidentale de combustibil de pe toate utilajele,
scările şi platformele cazanului se vor colecta şi înlătura.
Este interzisă utilizarea focului deschis pentru fluidificarea combustibilului din rezervoare, pentru aceasta operatie se va folosi numai aburul de joasă presiune sauapă caldă.
Înainte de aprinderea manuală a combustibilului la injectoare se va verifica focarul, se vor îndepărta eventualele scurgeri de combustibil şi înlătura cauzele acestora.
Focarele şi canalele de fum vor fi ventilate timp de 10 minute, folosindu-se instalaţia prevăzută pentru aceasta, respectiv pentru evacuarea gazelor arse.
Aprinderea combustibilului in focarele cazanelor se poate efectua automat sau manual (cu ajutorul unei torţe fixate pe o vergea metalică lungă de circa 0,80 m).
Nu sunt admise improvizaţiile ca: băţ de chibrit, ziar aprins etc. Pentru stingerea torţei se prevede ladă cu nisip sau vas cu apă în apropierea cazanului.
Se interzice reaprinderea focului de la zidăria incandescentă a focarului sau de la flacăra altui arzător.
În centralele termice, în sala cazanelor, se prevad stingatoare cu pulbere si CO2 de minimum 6 kg sau similare, amplasate câte unul la fiecare 100 mp suprafata de pardoseală.
La punctele de descărcare a carburanţilor lichizi se vor aplica următoarele măsuri
Autocisterna va fi legată mai întâi la borna de împământare, în vederea descărcării electricităţii statice;
Operaţiile de racordare şi deracordare, precum şi descărcarea carburanţilor se realizează numai cu motorul oprit;
Șoferul va supraveghea permanent descărcarea si va începe operaţia numai după ce se asigură că starea mijlocului de transport este corespunzătoare din punctul de vedere al siguranţei la foc;
Pe timpul descărcării autocisternei, în zona gurii de descărcare este interzisă circulaţia altor vehicule, accesul persoanelor neautorizate, precum şi focul deschis sau fumatul;
La terminarea operaţiei de descărcare a combustibilului, racordul conductei de umplere a rezervorului va fi închis etanş, cu dispozitivul special prevăzut în acest scop;
Eventualele scurgeri accidentale de carburanţi se îndepărtează imediat (cu nisip uscat, spălare cu apă etc., după caz).
La depozitele de combustibili lichizi se asigură următoarele măsuri
Vopsirea rezervoarelor supraterane în culori care reflectă radiaţiile solare şi cele termice;
Legarea la pământ împotriva acumulării electricităţii statice, a autocisternelor, conductelor şi rastelelor metalice pe care se depozitează recipientele în care se face transportul sau transvazarea;
Măsurarea nivelului lichidelor în rezervoare şi cisterne se face numai cu dispozitive executate din materiale care nu produc scântei prin lovire;
Interzicerea utilizării ambalajelor din material plastic pentru păstrarea, manipularea sau transportarea produselor petroliere, cu excepţia celor antistatizate, certificate în acest sens;
Interzicerea utilizării la rezervoarele şi ambalajele metalice a sculelor care pot produce scântei şi a recipientelor din sticlă pentru păstrarea produselor petroliere;
Interzicerea executării oricăror lucrări la instalaţiile electrice, pe timpul manipulării şi depozitării lichidelor combustibile în încăperi, rezervoare, rampe ori la altele în care se manipulează sau se depozitează astfel de substanţe;
Interzicerea utilizării îmbrăcămintei confecţionate din fire ori fibre sintetice şi a încălţămintei care pot produce scântei electrostatice ori prin lovire sau frecare în locurile unde există emanaţii de vapori şi gaze inflamabile;
Interzicerea fumatului şi a lucrului cu foc deschis la o distanţă mai mică de 40 m de orice instalaţie sau rezervor al depozitului de lichide combustibile;
Interzicerea folosirii felinarelor, faclelor şi a altor asemenea mijloace pentru iluminarea depozitelor, rampelor şi staţiilor de încărcare-descărcare.
Pentru depozitele închise cu combustibil lichid din exteriorul constructiei se asigura, pentru fiecare 20 tone de capacitate, minimum:
- 2 stingatoare portative cu spuma de minimum 6 kg;
- 1 stingator transportabil, cu spuma de minimum 50 kg;
- 1 lada cu nisip, de 0,5 m3;
- 1 lopata.
B. 3. CENTRALE TERMICE PE COMBUSTIBIL SOLID
- exploatarea centralelor termice precum şi a instalaţiilor de încălzire aferente, se efectuează numai de către personal calificat şi instruit în ceea ce priveşte exploatarea acestora;
- în operaţiile de exploatare a instalaţiilor de încălzire centrală se vor asigura cel puţin nivelurile minime de performanţă specifice siguranţei la foc stabilite prin proiectare.
- manevrele corespunzătoare exploatării se efectuează numai de către personalul de exploatare.
- instrucţiunile specifice de exploatare vor fi afişate vizibil la locul de muncă. În ele vor fi precizate şi măsurile de prevenire şi stingere a incendiilor necesare.
- periodic, în timpul exploatării instalaţiilor se va asigura instructajul şi verificarea cunoştinţelor personalului.
- este interzisă depozitarea în centrala termică a unor utilaje sau materiale care nu au legătură cu exploatarea acesteia.
- este interzisă depunerea pe radiatoare şi pe conductele termice a vaselor cu lichide inflamabile, a îmbrăcămintei şi a altor materiale combustibile.
- aparatele pentru controlul temperaturii şi presiunii din cazane şi conducte, indicatoarele de nivel pentru combustibil sau a agentului de încălzire, supapele de siguranţă etc., vor fi menţinute în perfectă stare de funcţionare. Verificarea lor se va efectua zilnic la începerea fiecărui schimb de lucru.
- este interzisă exploatarea centralelor termice neautomate fără supraveghere permanentă şi încredinţarea cazanelor unor persoane fără calificare corespunzătoare.
- fiecare cazan va fi revizuit şi reparat în termenele prevăzute de prescripţiile ISCIR.
- la instalaţiile de încălzire cu aer cald, conductele, aerotermele, bateriile de încălzire, vor fi curăţate periodic de depunerile de praf combustibil.
- supravegherea cazanelor neautomate poate înceta numai după închiderea circuitelor de alimentare cu combustibil şi scăderea presiunii aburului la zero.
- în secţiile cu degajări praf sau pulberi combustibile, se vor înlătura periodic orice depuneri de pe conducte şi radiatoare precum şi din jurul lor.
- la izolarea conductelor de abur sau de apă supraîncălzită, de regulă, se vor utiliza materiale incombustibile.
- nu se vor depozita lichide inflamabile, materiale combustibile şi recipienţi cu gaze sub presiune în jurul bateriilor de încălzire sau al aerotermelor.
- salile de cazane ale centralelor termice se separa, obligatoriu, de cladiri (spatii cu alta destinatie) prin pereti si plansee realizate din materiale incombustibile, cu limita de rezistenta la foc de minimum 1 ora si 30 minute, pentru pereti si – respectiv – 1 ora pentru plansee.
- usile de acces ale centralelor termice se amplaseaza astfel încât sa conduca direct în spatiul principalde supraveghere a utilajelor si vor avea deschiderea în afara, direct spre exterior sau într-un spatiu în directa legatura cu exteriorul, care nu poate fi blocat;
- centralele termice vor fi prevazute cu ferestre exterioare pentru iluminarea si ventilare naturala a încaperii.
- la centralele termice este obligatoriu sa se asigure introducerea aerului de combustie prin ventilare naturala organizata sau prin ventilare mecanica:
- pentru admisia aerului de combustie se prevad prize sau ferestre cu ochiuri mobile în peretii exteriori ai centralei, de regula în peretele din spatele cazanelor sau în zonele adiacente acestuia din peretii laterali. În toate situatiile, aerul se introduce cât mai aproape de tavanul salii cazanelor pentru a se utiliza excedentul de caldura din zona superioara si pentru a se asigura ventilarea întregului spatiu.
- centrala termica se prevede cu guri de evacuare a aerului viciat a caror suprafata libera este cel putin egala cu sectiunea totala a cosurilor de fum.
- cosul de fum va depasi coama acoperisului cu minimum 0,50 m, iar în cazul învelitorilor combustibile cu minimum 1 m, luându-se si masurile de protectie fata de elementele combustibile ale acoperisului.
- cosurile de fum se executa si se izoleaza termic fata de elementele constructiei conform prevederilor tehnice;
- canalele de fum se prevad cu guri de vizitare si control care sa se închida etans prin capace sau usi metalice termoizolante, amplasate la începutul canalului de fum, la schimbarile de directie ale acestuia. La baza cosului de fum se prevede o gura de vizitare cu usa etansa, pentru inspectie si curatire; la parteainferioara a cosului se prevede un stut pentru evacuarea condensatului.
- oprirea funcţionării cazanelor este obligatorie atunci când se constată:
- întreruperea curentului electric sau defectarea motoarelor electrice ce servesc arderea;
- creşterea sau scăderea nivelului apei în afara limitelor admise, fără a putea fi readus la nivelul normal;
- defectarea unor aparate de control sau a dispozitivelor de siguranţă;
- spargerea unor ţevi în interiorul cazanului;
- oprirea manuală a funcţionării cazanelor se face respectând ordinea de închidere a circuitelor şi anume:
- se închid întâi robinetele de alimentare cu combustibil;
- se închid apoi robinetele de alimentare cu aer;
- se închide circuitul agentului de încălzire.
Depozitarea combustibilului solid
Depozitarea combustibilului lichid sau solid, pentru consumul zilnic necesar alimentării cazanelor, se va face conform reglementărilor specifice.
În cladirile centralelor termice se admite amplasarea depozitelor de combustibil solid cu o capacitate de 20 mc. Depozitarea se face, obligatoriu, în încaperi separate de restul constructiei prin pereti si plansee cu rezistenta la foc de 3 ore pentru pereti, respectiv 2 ore pentru plansee. Comunicarea cu sala cazanelor se poate face prin usi etanse la foc, pe o durata de 45 minute. În salile de cazane functionând cu combustibil solid, cu alimentare manuala a focarelor, se admite depozitarea a maximum 2 mc combustibil.
În centralele termice cu combustibil solid, în sala cazanelor se prevad hidranti interiori de incendiu, daca aceasta este amplasata într-o constructie echipata cu asemenea instalatii.
Depozitarea cenusii si zgurii se va face în spatii exterioare, adapostite de vânt (eventual cu parapet incombustibil). La depozitele de zgura si cenusa cu capacitatea peste 50 mc se vor prevedea instalatii fixe de stingere cu apa.
La depozitele de combustibili solizi din lemn se asigură următoarele măsuri
- organizarea în stive ordonate, cu menţinerea culoarelor de trecere între acestea, cu dimensiuni suficiente astfel încât să fie eliminată posibilitatea propagării unui eventual incendiu de la o stivă la alta şi asigurată posibilitatea accesului pentru intervenţia de stingere;
- interzicerea utilizării focului deschis la mai puţin de 15 m de locul de depozitare;
- amplasarea depozitelor la minimum 15 m de construcţii;
- interzicerea fumatului pe teritoriul depozitului;
- pe teritoriul depozitului se efectuează periodic curăţenie şi se elimină rumeguşul, alte deşeuri, precum şi vegetaţia.
Download:
Masuri_de_prevenire_a_incendiilor_la_exploatarea_instalatiilor_de_incalzire.pdf (10539 downloads )