E.On Cool: sunt mulțumit de acest program

E.On Cool: sunt mulțumit de acest program

Din capul locului vreau să menționez faptul că nu sunt angajat al companiei E.On, nu sunt plătit să fac reclamă și nu obțin vreun fel de avantaj de pe urma acestui articol. Scriu despre programul E.On Cool din proprie inițiativă. Sunt mulțumit de modul în care au decurs lucrurile și vreau să atrag atenția asupra aspectelor bune care se întâmplă în jurul nostru.

În general tindem să ținem minte mult mai ușor evenimentele negative din viață. Problema este că suntem sensibil doar la acestea. Ce facem atunci cu lucrurile bune care ni se întâmplă? De ce să nu le marcăm?

Necesitatea unei soluții de răcire

Locuiesc într-un apartament orientat spre est și sud pe două dintre laturile sale. Nici etajul nu mă ajută, nici termoizolația exterioară și nici geamurile cu sticlă termopan. Căldura se acumulează inevitabil în apartament pe timpul zilei și persistă mult după lăsarea serii, oricât de răcoroasă ar fi noaptea. Am încercat să trec prin verile fierbinți cu un ventilator care nu avea nicicum să facă față. Așa că mult timp am avut în vedere să îmi achiziționez un aparat de aer condiționat.

Ce, cât, cum, unde?

Am realizat că un este chiar așa de simplu să îți alegi singur marca și modelul cu capacitățile potrivite. Apoi mai este partea cu montajul și probele. Ce spațiu vreau să acopăr cu prioritate? Ce capacitate (în BTU) este necesar pentru spațiul și cerințele de temperatură (dacă sunt)? Unde voi poziționa cele două unități (interioară și exterioară) în așa fel încât montajul să fie posibil de realizat? Cine îmi va asigura montajul și întreținerea? Apoi mai sunt aspecte precum clasa energetică, nivelul de zgomot, funcții și prețul care fac diferența între aceste aparate de aer condiționat. Mult timp am amânat decizia de cumpărare tocmai din acest motiv: nu am avut răspunsuri sigure la aceste întrebări.

E.On Cool

Astfel că, atunci când am văzut anunțul cu programul E.ON Cool, am înțeles că aveam să obțin răspunsuri la toate aspectele ce privesc instalarea unui sistem de răcire. Doar prin completarea unui simplu formular online. Și așa a fost.

Am aplicat online într-o seară, pentru ca în următoarea zi lucrătoare să fiu contactat telefonic pentru a decide modelul aparatului în funcție de necesități și perioada de plată în rate. Am optat pentru răcirea unui dormitor de 15 mp unde se află și televizorul, computerele și alte dispozitive de birou care sunt folosite zilnic. Este camera în care se acumulează cea mai mare căldură după o zi de vară fierbinte. Modelul de aer condiționat pe care l-am ales este VIVAX M 9000 de 9000 BTU, clasa energetică A++, putere 2,6 kW (ambele unități), capacitate de răcire 5,28 kW, capacitate de încălzire 5,57 kW și indice de consum anual 281 kWh/an.

În ziua următoare am fost contactat de un alt reprezentant E.On care m-a întrebat simplu dacă se poate efectua montajul în dimineața zilei următoare. Bineînțeles că am fost de acord. Nu îmi venea a crede că se întâmplă atât de rapid. A doua zi dimineață au fost la fața locului reprezentantul regional E.On și doi specialiști pentru realizarea montajului și punerea în funcțiune. La final am semnat documentele și atât a fost.

Alege ce ți se potrivește

Acum mă bucur de confortul ce îl oferă un aparat de aer condiționat în perioada călduroasă. Se poate opta pentru plata în rate pe 1, 2 sau 3 ani, cu plata lunară inclusă în factura de energie. Sunt incluse intervenții și asistență pentru urgențe la instalația electrică, 2 intervenții pe an în limita a 400 lei/intervenție.

Acest program E.On Cool mi se potrivește ca o mănușă. Și probabil nu numai mie. Bineînțeles că nu e potrivit pentru toți. Fiecare alege modalitatea cea mai potrivită. E o chestie de conveniență, de situație personală. Pentru mine a fost necesar doar completarea unui formular online, o discuție telefonică de câteva minute și asigurarea prezenței mele la locul de montaj. Celelalte aspecte (transport, montaj, probe, asistență tehnică, intervenții) nu cad în sarcina mea. La care adaug rapiditatea și seriozitatea. Îmi convine.

Și dacă acest program nu vi se potrivește, nu înseamnă automat că nu e bun . Valabilă și reciproca. Pur și simplu.

Mulțumesc E.On! Acum e Cool.

 

Leave a Reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.